„PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ”

PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ

de Teodor Mazilu

Premieră – 16 Septembrie 2023
Sala Mare

Spectacolul este unul savuros, cu dese schimbări de situație, actorii  fiind aleși perfect pe tipologia personajelor lui Mazilu.
Personajele etalează în mod clar atitudini din sfera socialului prezent. Situațiile sunt exploatate în funcție de interesul de moment, corupția macină sistemul fiscal până într-acolo încât, pentru a ajunge la îndeplinirea unui obiectiv, se ajunge la șantaj. Pentru niciunul dintre personajele principale nu există un etalon al valorii, ci doar un comportament bazat pe modele luate din lumea prezentă, pur comercială, în care, fără riscul de a greși, putem spune că nu există valori. În ideea de a fi ceea ce nu sunt, personajele își aplică, fiecare într-un stil propriu, o mască ce nu poate acoperi nicidecum caracterul infect și bazat pe interesul de moment al fiecăruia, indiferent de cadavrele pe care se calcă…

“Proștii sub clar de lună este un spectacol actual și puternic, deloc realist, dar impregnat de viciile realității, un strigăt de revoltă și dezgust împotriva lumii de corupți și mitocani în care trăim. Personajele lui Mazilu sunt extrem de incitante pentru mine, conțin infinite nuanțe ale prostiei și șmecheriei umane, aș putea spune că ele sunt profunde în superficialitatea lor, un paradox construit minuțios în spectacol. Mi-am dorit o comedie plină de sarcasm, despre cangrena lumii de azi. Un carusel vesel și plin de energie al stupidității umane ridicate la rang de crez existențial” – Felix ALEXA, regizor

Vă așteptăm la o porție generoasă de umor!

Distribuția:

GOGU – Adrian TITIENI
CLEMENTINA – Ioana PODĂREANU / Ramona OLTEANU
ORTANSA – Ada DUMITRU
EMILIAN – Gogu PREDA
MAMA ORTANSEI – Mirela POPESCU
TATĂL ORTANSEI – Cătălin MIREA
UN CHELNER – Adrian DUȚĂ

Regia artistică | Felix ALEXA
Versiunea scenică, lighting design, ilustrația muzicală – Felix ALEXA
Scenografia | Maria MIU

Durata spectacolului |   80 min
Vârstă acceptată |  + 12 ani

––

Bilete disponibile AICI!
de la 20 lei

Caseta tehnică:

Regizor tehnic |  Emil RĂPEANU
Lumini |  Cristian Nica și Cătălin CĂLIN
Sunet |  Eduard IORDACHE
Sufleor |  Aura MUSCALU
Recuzită |  Ancuța DIAC și Laura DRĂGAN 
Cabină |  Geanina BUCĂTARU și Constanța MIU
Mânuitori decor | Gabriel SIMION, Florin DIACONESCU, Costi MAREȘ, Marian NICOLAE, Alexandru ȘERB,

... Corupții, escrocii, țoapele sunt astăzi personaje reale din viața cotidiană, iar replicile celebre ale lui Mazilu dau un plus de savoare acestei lumi aflate la granița absurdului. Regizorul Felix Alexa a intuit nu numai strălucirea comică a acestui text celebru, dar și profunzimea sa neliniștitoare. Alături de Adrian Titieni, în echipa spectacolului cunoscutul regizor a ales actori importanți ai Teatrului „Alexandru Davila”, Gogu Preda, Ramona Olteanu, Ada Dumitru, Mirela Popescu, Cătălin Mirea,Adrian Duță, colaborând cu Maria Miu pentru scenografia spectacolului. Cunoscut pentru montările sale moderne și de succes, Felix Alexa se află la prima colaborare cu Adrian Titieni și cu teatrul piteștean, din această întâlnire rezultând un spectacol ironic și cinic, plin de umor de calitate și vervă actoricească,un regal teatral ce deschide stagiunea

(https://www.dcnews.ro/coruptii-escrocii-si-toapele-adusi-pe-scena-in-spectacolul-prostii-sub-clar-de-luna-in-regia-lui-felix-alexa_930142.html)

***

“Proștii sub clar de lună este un spectacol actual și puternic, deloc realist, dar impregnat de viciile realității, un strigăt de revoltă și dezgust împotriva lumii de corupți și mitocani în care trăim. Personajele lui Mazilu sunt extrem de incitante pentru mine, conțin infinite nuanțe ale prostiei și șmecheriei umane, aș putea spune că ele sunt profunde în superficialitatea lor, un paradox construit minuțios în spectacol. Mi-am dorit o comedie plină de sarcasm, despre cangrena lumii de azi. Un carusel vesel și plin de energie al stupidității umane ridicate la rang de crez existențial”

(https://jurnalul.ro/cultura/teatru/premiera-eveniment-la-teatrul-alexandru-davila-din-pitesti-prostii-sub-clar-de-luna-in-regia-lui-felix-alexa-943002.html)

***

„Mazilu este un mare autor care a fost uitat pentru ceva vreme. Iată că a devenit un autor foarte modern, pentru că textele sale rămân de actualitate. Cel puțin “Proștii sub clar de lună” parcă este scris ieri. Tratează aceleași senzații neplăcute, vorbește despre corupție, despre escroci. Este un text de valoare și care vorbește despre ceea ce înseamnă în mod profund o societate dereglată."

(https://ziaruldearges.ro/debut-noua-stagiune-la-teatrul-al-davila-cu-premiera-prostii-sub-clar-de-luna/)

Photos
Detaliile spectacolului

    Cu ce putem să te ajutăm?
    Sari la conținut