CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT
de Dimitré DINEV
Premiera: 6.04.2024, Sala Mare
CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT este alegerea făcută de Sorin Militaru, un regizor cu palmares valoros, pentru scena Teatrului ”Alexandru Davila”.
Spectacolul, bazat pe textul scriitorului austriac de origine bulgară Dimitré Dinev, este o tragicomedie care provoacă privitorul la o meditație profundă despre viață și moarte.
Întreaga acțiune se desfășoară la un priveghi unde prietenii defunctului caută să respecte obiceiurile din spațiul balcanic specifice acestui eveniment. Scena de început îl are în prim plan chiar pe Nikodim, defunctul, în momentul în care încearcă să treacă spre lumea de dincolo, dar nu are banii necesari să facă plata barcagiului.
Tot ce urmează face trimitere fie la ritualul priveghiului, fie la diverse neîmpliniri ale vieții protagoniștilor (cei patru prieteni, colegi de șantier cu Nikodim, soția defunctului, bocitoarea, muzicantul și o stripteuză). Balanța se înclină, periodic, către cele lumești versus cele din lumea de dincolo, iar priveghiul devine motiv de jale, de distracție, de reflecție.
În tot acest context, muzica este un necesar obligatoriu. Afectați de moartea prietenului, dar copleșiți de problemele personale, protagoniștii acțiunii ajung, în unanimitate, la concluzia că ,,timpul nu mai are nicio importanță” și că ,,moartea aduce cu adevărat seceta în sufletul oricui”. Sorin Militaru și-a ales actori cu experiență și, împreună, vă propun această producție care nu doar sugerează, ci evidențiază clar: CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT.
Distribuția:
Gogu PREDA
Ioana PODĂREANU
Florin DOBRE
Dan ANDREI
Marius FURTUNĂ
Adrian DUȚĂ
Mirela POPESCU
Ada DUMITRU
Marius BĂLAN
Ștefan GILĂ
Regia artistică | Sorin MILITARU
Scenografia | Roxana RĂDUȚ
Muzica originală | Dragoș COHAL
Durata spectacolului | 120 min.
Vârsta acceptată | +16 ani