MĂ NUMESC IOANA DARC

MĂ NUMESC IOANA DARC

de Ilinca STIHI

Avanpremiera 17.10.2024
Premiera 18.10.2024, Sala Studio „Liviu Ciulei”

Absolventă a UNATC, secţia regie film, Ilinca Stihi se prezintă în fața publicului Teatrului „Alexandru Davila”, în dubla calitate de dramaturg și regizor, cu producția MĂ NUMESC IOANA DARC al cărei text cuprinde inserții din Virginia Wolf, Jeni Acterian, Carl Theodor Dreyer, Pușkin, La Bruyère, Talleyrand.

Deși abordează o temă serioasă și mult dezbătută în societatea modernă, condiția femeii, spectacolul este o comedie. Ioana Darc nu este nici pe departe efigia la care numele său face întâmplător referire. Ea reprezintă atuurile și defectele oricărei femei și se caută pe sine navigând printre preconcepțiile pe care societatea i le repetă continuu. Textul deschide un dialog necesar despre ce înseamnă feminismul de fapt și măsura în care este cu adevărat important în societatea noastră. Spectacolul nu oferă concluzii, ci invită la reflecție.

Din construcția spectacolului nu lipsesc videoproiecțiile și un sound design elaborat, elemente tehnologice care accentuează trimiterile dramaturgului către noua perfecțiune artificială și lumile virtuale.

Ilinca Stihi conturează într-un mod ingenios personalitatea IOANEI DARC, o femeie divorțată, trecută de prima tinerețe, care își dorește, de voie și de nevoie, să se reinventeze, să se regăsească, să se transforme.

Primul pas la care se gândește este o operație estetică, dar medicul estetician la care apelează consideră că are nevoie de mult mai multe intervenții chirurgicale ceea ce o pune în dificultate financiară.

Între cele două momente cheie ale producției, Ilinca Stihi îi dezvăluie personajului principal toate frământările, traumele, temerile și dorințele înăbușite de-a lungul vieții. Și acest lucru nu se întâmplă oricum, ci în momentele în care Stihi alege pentru IOANA DARC monologul, ca formă de destăinuire menită să sporească emoția și empatia publicului față de femeia care nu a fost niciodată o răsfățată a vieții.

Singurele persoane cu care IOANA DARC dialoghează pe parcursul spectacolului sunt medicul estetician și mama ei, diagnosticată cu o boală ce îi afectează memoria. În timp ce medicul face pledoarie pentru perfecțiune fizică, mama îi răscolește amintiri care îi sporesc dezamăgirile de femeie neîmplinită.

Generoasă cu personajul pe care l-a creat, Ilinca Stihi îi oferă IOANEI DARC șansa de a se reconecta emoțional cu mama sa, chiar dacă această reconectare are loc în împrejurări delicate. Mai mult, IOANA găsește curajul de a înfrunta toate piedicile pentru a face ceea ce consideră că îi este de ajutor pentru a lua viața de la capăt.

Astfel, Experimentul Femeia Perfectă căreia i se supune IOANA DARC devine atât o provocare pe care Ilinca Stihi o propune publicului spectator de a se interoga asupra convingerilor sale, cât și o comedie tandră despre descoperirea propriului adevăr. Spectacolul, ca o oglindă retrovizoare, reflectă preocupările superficiale ale societății, și trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care îl avem fiecare dintre noi, prin fapte și cuvinte, asupra celor din jur.

 Distribuția:

Ioana – Mirela DINU POPESCU
Mama – MIRELA POPESCU
Doctorul – CĂTĂLIN MIREA

Regia artistică și ilustrația muzicală |  ILINCA STIHI
Scenografia și creația videoproiecției | IMELDA MANU

Imagini procesate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI)

Durata spectacolului | 1h 40min.
Vârsta acceptată | +16

Bilete disponibile AICI!
30 lei

Regia tehnică | Gabriel BUCĂTARU
Lumini | Cristian NICA
Sunet | Albert ILEANCA
Videoproiecția | BOGDAN SIMION
Sufleur | NARCISA MAZILU
Cabine | Constanța MIU
Recuzita | Laura DRĂGAN
Mânuitori decor | GABRIEL SIMION, Florin DIACONESCU, Marius NICOLAE, Costi MAREȘ

Detaliile spectacolului
    Cu ce putem să te ajutăm?
    Sari la conținut