Teatrul este locul în care harul actorilor este cuprins în aplauzele spectatorilor.
Pornind de la acest fapt, Teatrul ,,Alexandru Davila”, principala instituție de cultură din județul Argeș, își desfășoară activitatea având permanent în atenție mesajul pe care îl transmite acelora care îi trec pragul pentru a poposi, preț de un spectacol, în universul în care dialogul și monologul se ridică la rang de artă. Un univers pe care spectatorul îl caută și către care revine cu fidelitate.
Înființat în anul 1948, Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș.
Teatrul argeșean poartă numele dramaturgului Alexandru Davila, fiul cel mare al doctorului Carol Davila și al Anicăi Racoviță, descendentă din familia Goleștilor.
Argeșean la origine, Alexandru Davila s-a remarcat, în calitate de director al Teatrului Național din București, prin promovarea pieselor de teatru românești și a unor piese din dramaturgia clasică universală. Tot el este cel care a înființat ,,Compania dramatică Davila”, prima trupă de teatru privată din țară.
Situat în centrul orașului Pitești, Teatrul ,,Alexandru Davila” este o bijuterie culturală și arhitecturală.
De-a lungul anilor, pe scena acestei instituții a bucuriei pentru suflete s-au jucat spectacole cunoscute și apreciate atât la nivel național, cât și la nivel internațional, iar publicul a aplaudat regizori și actori celebri.
Din respect pentru profesie și pentru publicul spectator, atât echipa managerială, cât și echipa artistică manifestă constant preocuparea pentru un repertoriu diversificat și de calitate.
Cele trei secții ale Teatrului (Secția Dramă ,,Liviu Ciulei”, Secția Revistă „Constantin Zărnescu” și Secția pentru Copii și Tineret ,,Așchiuță”) au menirea de a deschide porți către o lume în care fiecare spectacol poate fi o lecție de viață.
De altfel, repertoriul pus în scenă pe parcursul unei stagiuni ține cont de specificul fiecărei secții a Teatrului.
Dacă Drama oferă publicului întâlnirea cu personaje celebre din dramaturgia națională și universală, Revista invită, de fiecare dată, la cântec, dans și bucurie.
Secția Așchiuță le prilejuiește celor mici și celor mari întâlnirea cu personajele din minunata lume a copilăriei.
Spectacolele Teatrului ,,Alexandru Davila” se joacă în Sala Mare, dar și în Sala Studio ce poartă numele celebrului regizor Liviu Ciulei.
Activitatea artistică a Teatrului este una bogată și trece granița spectacolelor programate în perioada unei stagiuni. Teatrul Davila și-a însușit, de multă vreme, calitatea de organizator de festivaluri, dar și de participant la festivaluri.
Stă în firescul profesiei de actor să ne dorim ca ceea ce oferim publicului nostru să reprezinte motivul pentru care rămâne prieten acestei arte a transformării și dăruirii pe care o răsplătește cu aplauzele sale. Și tot în firescul nostru stă recunoștința față de publicul prieten.
Aceștia suntem noi, cei care formăm o echipă ca o familie, cei care am învățat să construim în timp, an de an, stagiune cu stagiune, imaginea Teatrului ,,Alexandru Davila”, crescând valoarea sa prin reperele culturale la care ne raportăm și prin activitatea artistică ce fidelizează un public tot mai numeros.
În spiritul celor de mai sus, te invităm, dragă cititorule, să ne vizitezi și să ne onorezi cu prietenia ta. Promitem să o merităm!
Motto-ul nostru este ,,Teatru de calitate pentru comunitate”
Cu prețuire,
Echipa TAD